Ai unul sau mai mulți dinți lipsă?

Ai unul sau mai mulți dinți lipsă?

Există numeroase cauze ce pot duce la pierderea dinților. De la igiena orală precară, dieta săracă în nutrienți și până la lovituri, boli sistematice, bruxism, consum excesiv de alcool sau tutun, toate acestea pot duce la probleme precum migrația sau căderea dinților. De aceea, una din cele mai eficiente soluții în acest caz este implantul dentar, realizat cu ajutorul tehnicilor moderne practicate în cadrul cabinetului de implantologie din Brăila Stelidental.

Deseori, pierderea unui dinte afectează și dinții din jurul său, motiv pentru care este necesară imediat prezentarea la medicul implantolog pentru consultație și tratament. În caz contrar, iată riscurile la care te supui.

De ce este recomandată implantologia – efectele lipsei dinților

Lipsa unuia sau mai multor dinți afectează nu doar cavitatea bucală ci întregul organism. Începând cu masticația și estetica facială, poate apărea resorbția oaselor maxilare sau modificarea structurii feței prin dobândirea unui efect de îmbătrânire prematură.

De la aceste probleme pot apărea ticuri faciale, dificultăți atât în zâmbire cât și la consumul de alimente, ceea ce poate duce la probleme de natură socială. În plus, dificultatea în masticație afectează musculatura la nivelul capului, drept urmare pacientul poate experimenta oboseală și dureri, precum și disconfort la nivelul danturii.

Pentru a evita toate aceste posibile scenarii, este indicat un tratament eficient realizat de un implantolog în Brăila. Este recomandat ca, în cazul în care simți că ești pe cale să pierzi unul sau mai mulți dinți, să te prezinți imediat la consultație, pentru un tratament preventiv. Daca acest lucru se întâmplă, pacienții vor avea nevoie de lucrări suplimentare precum adiția osoasă, pentru a putea fi supuși procedurii de implant dentar.

Ce este implantul dentar?

Implantul dentar este cea mai modernă soluție de înlocuire a dinților lipsă de la ora actuală. Acesta este alcătuit din trei componente:

  • Coroana dentară: o reconstituire a dintelui lipsă din materiale estetice precum ceramică sau zirconiu;
  • Bontul protetic: elementul din mijloc, care face legătura între coroana dentară și implantul propriu zis. El poate fi alcătuit din aliaj de titan sau zirconiu;
  • Implantul propriu zis: o piesă fabricată din aliaj de titan medical, de forma unui șurub conic, care are rolul rădăcinii artificiale a coroanei dentare și se inserează în osul maxilar.

Spre deosebire de tratamentul tradițional de construcție a unei punți dentare, implantul prezintă avantajul de a nu fi nevoie să se sacrifice dinții învecinați. Puntea necesită ancorarea de minimum 2 dinți învecinați, care chiar dacă sunt sănătoși, sunt din păcate sacrificați. Implantul, pe de altă parte, datorită celor trei componente ale sale care îi mențin stabilitatea, nu implică sacrificarea altor dinți și este rezistent pe termen lung.

La scurt timp de la realizarea implantului dentar la cabinetul nostru de implantologie în Brăila, nu vei mai face diferența între dinții naturali și dintele / dinții implantați.

Tratamentul cu implant dentar

Tratamentul realizat de implantologii noștri se bazează, în primul rând, pe un control clinic amănunțit, care include și computer tomograf. În urma unui consult detaliat, atât local cât și general, putem stabili un diagnostic corect.

O lucrare pe implanturi implică atenția sporită și expertiza unui implantolog din Brăila, din cadrul clinicii noastre. Acesta trebuie să insereze implantul dentar direct în osul maxilarului în mod echilibrat, pentru a obține un aspect cât mai natural dar și pentru a nu crea disconfort pacientului. De aceea, coroana dentară, bontul protetic și implantul propriu zis sunt alcătuite din materiale biocompatibile și estetice.

La scurt timp după implant, pacinetul va percepe dintele artificial la fel ca pe un dinte natural. Tratamentul cu implant dentar este rapid, funcțional și nedureros datorită tehnologiilor moderne folosite în cadrul clinicii Stelidental.

În urma realizării implantului, pacientul va avea parte de o masticație și o fizionomie a feței naturală, revenind la starea de bine de dinainte de pierderea dintelui / dinților.

Pentru a afla mai multe despre etapele procedurii și felul cum lucrăm la Stelidental, vizitează pagina Tarife Implanturi Dentare.

Întrebări frecvente despre implantologie

Este dureros implantul dentar, atât în timpul inserării cât și după?

Deși la prima vedere, inserția unui implant din aliaj de titan în osul maxilarului pare a fi dureroasă, totuși noi vă asigurăm că nu este. Datorită tehnicilor moderne utilizate de medicii noștri implantologi, a anestezicelor folosite și a normelor de igienă din cabinetul nostru, ne vom asigura că vei simți cât mai puțin disconfort în timpul inserției.

Este posibil ca, de la pacient la pacient, senzația de după inserarea implantului să difere. Astfel, poate apărea un disconfort ușor, după trecerea efectului anestezicelor, însă acesta va dispărea la scurt timp și este absolut normal.

Cât timp voi petrece în cabinetul stomatologic pentru inserarea unui implant?

Timpul petrecut pe scaunul medicului stomatolog pentru implantul dentar diferă de la pacient la pacient. Totuși, timpul mediu petrecut pentru inserarea unui implant dentar este de 40 de minute. După inserarea implantului dentar în osul maxilar, este necesară o perioadă de refacere înainte de finalizarea lucrării – adăugarea coroanei dentare. Această perioadă diferă de la pacient la pacient și poate fi între 3 și 6 luni. În acest timp, îți poți continua viața în mod normal, respectând anumite indicații primite din partea medicului stomatolog.

Nu trebuie confundat timpul petrecut pentru implantul propriu zis cu timpul dedicat aplicării coroanei dentare, aceasta fiind o fază diferită a tratamentului.

Care este durata de viață a unui implant dentar?

Rezistența unui implant dentar diferă în funcție de situația fiecărui pacient. De exemplu, pentru pacienții fără probleme parodontale, cu dinți sănătoși și fără să fi experimentat resorbția osului maxilar, implantul dentar poate rezista ani de zile. În cazul pacienților cu probleme la nivelul structurii osului maxilar sau cu probleme parodontale, funcțiile implantului dentar au o durată de viață mai mică însă este dificil de estimat un interval de timp general. Pentru a se bucura, totuși, de implantul dentar la fel ca și pacienții sănătoși, este recomandat să respecte o serie de indicații primite de la medicul implantolog privind igiena și tratarea lucrării.

Este nevoie de un tratament special după inserarea implantului?

Implantul dentar necesită integrarea unei componente de forma unui șurub din aliaj de titan medical în osul maxilarului. Prin urmare, este necesară o perioadă de refacere care diferă de la pacient la pacient și poate fi între 3 și 6 luni. În tot acest timp, este necesară respectarea unor indicații din partea medicului implantolog.

În tot acest timp, pentru a nu rămâne cu un dinte / mai mulți dinți lipsă, noi, la Stelidental, îți vom oferi o lucrare provizorie pe care o poți purta pentru a te bucura de toate activitățile din viața ta, în mod normal.

În cazul în care dorești să se scurteze timpul de aplicare a coroanei dentare, se poate opta pentru implanturi dentare speciale care pot fi completate cu coroane dentare imediat, însă este necesar să stabilești acest aspect direct cu medicul nostru implantolog.

Există persoane pentru care nu este recomandat implantul dentar?

Tratamentul cu implant dentar nu este recomandat pentru toată lumea. În această categorie intră persoanele care prezintă diferite afecțiuni, precum: infarct miocardic suferit recent, diabet, osteoporoză, bruxism (scrâșnirea puternică a dinților pe timpul nopții), resorbții osoase accentuate.

Cât costă implantul dentar?

Prețul implantului dentar este alcătuit din: tariful tratamentului oferit de medicul implantolog și costul celor trei componente: implantul propriu zis, bontul protetic și coroana dentară.

Costul exact al unui implant dentar diferă de la pacient la pacient în funcție de complexitatea cazului său precum și în funcție de tipul și materialul din care sunt fabricate componentele propriu zise. De aceea, recomandăm să ne vizitezi în cadrul clinicii noastre de implantologie din Brăila pentru a discuta mai multe despre prețul tratamentului tău.

Soluția de implantologie Brăila la Stelidental

Ești din Brăila sau împrejurimi și ai nevoie de tratamentul cu implant dentar? Noi te așteptăm la o consultație!

La clinica Stelidental, ne dorim ca pacienții noștri să se bucure de cea mai bună experiență pe scaunul unui medic stomatolog. Folosim echipamente moderne și oferim tratamente accesibile și de înaltă calitate tuturor celor care ne trec pragul.

Dacă ai nevoie de opinia unui medic implantolog din Brăila asupra situației tale, te invităm să iei legătura cu noi și să stabilim împreună detaliile tratamentului.

Contactează-ne acum și lasă-ne să fim magicienii zâmbetului tău!